Masurile preventive


 Ca orice „lucru nou”, şi mult comentatul Cod de Procedură penală intrat în vigoare la 01 februarie aduce cu sine controversele lui. Dincolo de imperfecţiunile noilor reglementări instituite odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală, măsurile preventive au suferit şi ele modificări în ceea ce priveşte categoriile de măsuri ce pot fi luate, modalitatea de dispunere a acestora şi căile de atac împotriva încheierilor prin care au fost dispuse asemenea măsuri.

 Ce măsuri preventive pot fi luate?

 Faţă de măsurile preventive prevăzute de art. 136 din Vechiul Cod de procedură penală, noile reglementări elimină interdicţia de a părăsi localitatea sau ţara, menţinând în schimb reţinerea şi arestarea preventivă. Ca o schimbare de optică, controlul judiciar şi cel pe cauţiune sunt prevăzute ca măsuri preventive, deşi aceste instituţii procesuale erau aplicabile anterior numai în cazul unui învinuit/inculpat arestat preventiv în prealabil. Noutatea esenţială constă însă în apariţia arestului la domiciliu ca măsura preventivă.

La o simplă privire comparativă, art. 136 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură penală prevedea ca măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara şi arestarea preventivă. Noile măsuri preventive sunt prevăzute în cadrul art. 202 alin. 4 şi enumeră: reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă.

Noua măsura a arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are o serie de obligaţii, interdicţii, dar şi drepturi.

Astfel, inculpatul are  obligaţia de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. El nu are voie să comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obişnuit împreună cu el sau care nu se află în îngrijirea sa. De asemenea, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.

Cu toate acestea, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.

Mai mult chiar, în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, cel care se află în stare de arest la domiciliu poate părăsi imobilul fără permisiunea oamenilor legii, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnate cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza.

Cine poate dispune luarea unei masuri preventive?

În ceea ce priveşte organul competent şi modalitatea de dispunere a măsurilor preventive, diferenţele majore sunt reprezentate de introducerea noţiunii de suspect, a procedurii de cameră preliminară, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, precum şi de faptul că reţinerea poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale.

Astfel, una dintre cele mai importante modificări aduse de Noul Cod de procedură penală vizează separarea funcţiilor judiciare în procesul penal prin introducerea instituţiei judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară.

În ceea ce priveşte măsurile preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi este cel care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează în cursul urmăririi penale cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind măsurile preventive. Acest lucru înseamnă că, în cursul urmăririi penale, orice măsură ce ar putea să afecteze drepturile şi libertăţile părţilor este fie supusă, fie dispusă cenzurii judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Căile de atac împotriva măsurilor preventive

Nu în ultimul rând, un alt element de noutate este reprezentat de exercitarea căii de atac împotriva încheierilor prin care s-au dispus măsurile preventive.

Astfel, dacă Vechiul Cod de procedură penală prevedea ca şi căi de atac plângerea, respectiv recursul, in prezent calea de atac este contestaţia formulată în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare.

Concluzii

Dincolo de controversele iscate de intrarea în vigoare a noilor reglementări, rămâne de văzut în ce măsură aceste schimbări îşi vor atinge scopul legitim urmărit, în condiţiile în care, din păcate, realităţile vieţii juridice au relevat lipsa de celeritate a desfăşurării proceselor penale în general, neîncrederea justiţiabililor în actul de justiţie şi costurile sociale şi umane semnificative, traduse în consumul ridicat de resurse de timp şi financiare.

Or, tocmai aceste aspecte s-au dorit a fi înlăturate, aspecte al căror efect de domino a dus la instaurarea unui climat de neîncredere în eficienţa actului de justiţie penală.

 

S.C.A. ABRAHAM&ASOCIAȚII

av. Mircea Teis – Partener Senior

Fii primul care-si spune parerea!


Adauga la favorite